Nu știam că merdeneaua vine cu cazier social. Credeam că o iei fiindcă ți-e foame, fiindcă e caldă, fiindcă miroase de te întoarce din drum sau fiindcă, pur și simplu, ai crescut cu gustul ăla de foietaj unsuros și brânză sărată. Ei bine, nu. Merdeneaua spune cine ești.
Cât ai citit. Cât câștigi. Dacă ai ieșit sau nu din condiția ta. Dacă ai văzut Parisul. Dacă știi ce-i aia fermentație lentă. Probabil și dacă ai perdelele asortate cu canapeaua. Noroc că a venit omul să ne lumineze.
Cei care mănâncă merdenele n-au descoperit lucrurile bune. N-au avut acces. N-au gust. N-au evoluat. Aparent, drumul către emancipare începe cu untul.
Și uite-așa afli că nu cumperi doar un croissant. Cumperi și diploma că nu mai ești prost. Frumos business. Intri, plătești, pleci cu foietajul într-o pungă și cu sentimentul că ai urcat o clasă socială. Mai lipsește să-ți dea la casă și o adeverință: „posesorul a depășit condiția”.
Numai că România are o mică problemă cu teoria asta. Românul are merdeneaua și covrigul băgate în el mai adânc decât are multe principii. Poți să ai doctorat, BMW, casă cu pompă de căldură și bibliotecă pe doi pereți. Poți să spui „brunch” fără să râzi. Poți să fi stat trei zile la Paris și să te fi întors cu accent.
La un moment dat tot te ia. Vezi o tavă aburindă și gata. S-a dus Sorbona. „Dă-mi și mie două.” Pentru că gusturile nu-și fac update odată cu salariul.
Comunismul a nivelat multe în țara asta. Haine, case, aspirații, meniuri, conversații. A lucrat delicat, românește, cu dalta și ciocanul. Aceleași salamuri, aceeași pâine, aceleași prăjituri, aceleași cozi. Nici după zeci de ani nu scoți merdeneaua din om doar pentru că ai scris „artisan bakery” pe geam și ai pus o plantă într-un ghiveci de ciment.
Să preferi croissantul? Perfect. Mănâncă-l sănătos. Dă-i înainte până îți curge unt franțuzesc prin vene. Problema începe când croissantul tău devine test IQ.
Eu mănânc asta, deci sunt educat. Tu mănânci aia, deci ești vai de capul tău. Aici deja nu mai vinzi patiserie. Vinzi superioritate la bucată.
Și dacă mai dai și numele unei patiserii concrete, aflate la doi pași, parcă începe să miroasă altfel treaba. Nu mai e doar „eu cred în unt”. E și „uite, fraierii mănâncă de la ăla”. Ori ești foarte prost la marketing, ori foarte rău intenționat. Există, desigur, și varianta românească premium: ambele.
După care intră TikTok-ul. Tribunalul Suprem al Poporului. Ne-a explicat repede ce s-a întâmplat, cine ne-a jignit, cât de tare trebuie să ne jignească și unde trebuie să mergem ca să ne recuperăm demnitatea. La merdenele.
Și s-a dus poporul. Cozi, poze, filmulețe, mușcături demonstrative. Încă puțin și ridicam merdeneaua deasupra capului ca pe făclie. Liberté, égalité, margariné.
Frumos. Revoluție de weekend. Costă puțin, ține de foame și arată bine pe TikTok. Te duci, cumperi produsul oprimaților, faci poză în fața burgheziei cu unt, dai două hashtaguri și te întorci acasă cu sentimentul că ai schimbat orânduirea. Mai greu cu sindicatele, cu salariile, cu spitalele, cu taxele, cu administrația — acolo trebuie timp. Aici dai zece lei și gata, ești Che Guevara cu brânză.
Și fix aici povestea devine minunat de românească. Suportăm să fim plătiți prost. Suportăm să fim tratați prost. Suportăm să fim administrați prost. Suportăm să pierdem ore din viață prin ghișee, trafic, spitale, instituții și tot felul de cotețe cu ștampilă. Dar să vină unul să spună că mâncăm ca săracii? Aoleu. Aici ai atins fibra națională. Aici scoatem furcile. Mă rog, furculițele de plastic.
Numai că nici cu revoluționarii merdenelei nu pot merge până la capăt, pentru că știu filmul. Ține trei zile. Patru dacă nu apare alt scandal. Luni ne întoarcem la muncă, marți TikTok-ul descoperă altă nenorocire, miercuri uităm și cum îl chema pe ăla cu croissantul.
Omul cu merdeneaua rămâne cu niște încasări bune. Omul cu croissantul, cu niște vizualizări bune. Și cine știe, poate chiar cu niște clienți noi — că există și public pentru ideea „a, acolo merg ăia care nu mănâncă merdenele?”. Da, tată. Marketingul lucrează în căi misterioase.
Și uite-așa, la final, toată lumea câștigă ceva. Unul bani. Altul notorietate. TikTok-ul, engagement. Noi, încă o revoluție terminată înainte de luni dimineață.
Și poate că aici e singura parte care chiar mă zgârie. Nu că ne place merdeneaua — să ne placă. Nici că unuia îi place croissantul — să-l mănânce până crapă. Ci că ne-a fost mult mai ușor să ne mobilizăm când cineva ne-a insultat gustul decât atunci când cineva ne insultă, zi de zi, viața.
Pe aia o înghițim. Probabil fiindcă nu vine caldă.
